Un român, pe „culoarul morţii” în Malaysia. Ionuţ Gologan a fost condamnat definitiv la pedeapsa capitală pentru trafic de droguri

Ionuţ Gologan – românul prins acum patru ani cu 1,5 kilograme de droguri pe aeroportul din Kuala Lumpur, Malaysia – a fost condamnat definitiv, marţi, la pedeapsa cu moartea de către Curtea Federală de Justiţie. Avocatul Artin Sarchizian, preşedintele Societăţii Române pentru Drepturile Omului (SRDO), a declarat pentru PUTEREA că, după epuizarea căilor de atac, Ionuţ Gologan mai are doar trei posibilităţi de a scăpa cu viaţă, cel mai realist scenariu fiind acela ca Malaysia să abolească în perioada următoare pedepsa capitală pentru trafic de droguri. Potrivit avocatului, Ionuţ Gologan ar putea aştepta între 1 şi 3 ani pe „culoarul morţii”, până să fie executat prin spânzurare.

„Sunt trei mari mari posibilităţi: fie în urma graţierii din partea sultanului local, fie în urma unui acord bilateral între România şi Malaysia de preluare a condamnatului, fie ca urmare a renunţării Malaysiei la pedeapsa capitală, acesta din urmă fiind şi cel mai realist scenariu”, a declarat preşedintele SRDO. Avocatul spune că, în noiembrie 2015, în urma unei conferinţe internaţionale care a avut loc la Kuala Lumpur, a fost iniţiat un proiect de lege care prevede abolirea pedepsei cu moartea pentru trafic de droguri. Proiectul de act normativ ar urma să fie luat în discuţie de către autorităţile malaysiene anul acesta, în condiţiile în care Ionuţ Gologan nu va fi executat imediat după pronunţarea sentinţei capitale. „De regulă, e un timp de aşteptare de 1, 2 sau chiar 3 ani”, a declarat avocatul Sarchizian.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), avocaţii din Malaysia care îl apără pe Ionuţ Gologan vor depune Citește continuarea în Ziarul Puterea…

Comentează articolul!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*