Ziarul PUTEREA mulțumește Curții de Conturi a României!

Curtea de Conturi a României este una dintre instituțiile statului care dovedește că își îndeplinește rolul în stat. Mulți au privit cu scepticism sau chiar au criticat deschis numirea lui Nicolae Văcăroiu la conducerea Curții de Conturi, în octombrie 2008. Critici și acuzații au apărut în decursul mandatului său. Iată, însă, că, prin Raportul public al Curții de Conturi pe anul 2014, Rapoartele privind finanțele publice locale pe același an 2014 și Raportul de activitate pe anul 2015, sunt loviți crâncen Victor Ponta (să nu uităm că, socrul său, fostul senator Ilie Sârbu, este vicepreședinte al Autorității de Audit a Curții de Conturi) și Liviu Dragnea, fiind îngropată guvernarea PSD, partid din care a făcut parte și Văcăroiu. Pagube imense, cheltuieli publice deșănțate, sunt fapte pe care presa le-a semnalat, iar opozanții le-au înfierat. Rapoartele Curții de Conturi relevă că acuzele au fost întemeiate, verificările inspectorilor instituției confirmând jaful din administrația publică centrală și locală.

Acest jaf se cifrează la peste 6 miliarde de euro doar în 2015! Din suma respectivă, cam un miliard de euro se recuperează direct, în urma verificărilor și măsurilor aplicate, însă restul este fie definitiv pierdut, fie trebuie recuperat prin acțiunea concertată a altor autorități (ANAF, DNA, Parchet General, instanțe de judecată).

Curtea de Conturi a crescut în mandatul Văcăroiu și la capitolul transparență, iar o dovadă în acest sens este mapa care a ajuns la redacția PUTEREA, cum a ajuns și la alte media. Mapa conține rapoartele menționate mai sus, prezentate pe suport CD, precum și o adresă către conducerea publicației, semnată în persoană de Nicolae Văcăroiu, cu următorul mesaj: „Activitatea desfăşurată de Curtea de Conturi, atât la nivel central, cât și la nivel teritorial, este Citește continuarea în Ziarul Puterea…

Comentează articolul!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*