Florin Gheorghe, victorie în Parlament: „Toate autorităţile publice contractante din România vor trebui să utilizeze instrumentele electronice când folosesc banii publici”

Deputatul constănțean Florin Gheorghe (UNPR) are motive de bucurie. Miercuri, una dintre propunerile sale legislative a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare: 289 voturi pentru, nici un vot împotrivă, o singură aţinere, pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de servicii.

„Astfel, după ce Preşedintele Johannis va promulga această lege, achiziţiile publice din România vor înregistra un grad mai ridicat de transparenţă. Ca să fiu mai explicit, trebuie să spun că legea propusă de mine şi adoptată de Parlament vizează creşterea treptată a achiziţiilor publice derulate prin SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice). Astfel, toate autorităţile publice contractante din România vor trebui să utilizeze instrumentele electronice, mult mai transparente, atunci când folosesc banii publici. Treptat, procentul achiziţiilor derulate prin SEAP va creşte la 60% în anul 2016, la 70% în 2017 şi va ajunge la 100%, în anul 2018 Aşadar, adio contracte date pe ochi frumoşi, achiziţii prin cunoştinţe şi rude sau servicii publice realizate de prieteni, prin negociere direct. (…) Cred că sunt printre puţinii care citesc cu atenţie concluziile cuprinse în rapoartele anuale ale Curţii de Conturi a României. Nu este pentru prima dată şi sper că va fi pentru ultima dată, când Curtea de Conturi spune cu subiect şi predicat că sume colosale din banii publici sunt cheltuiţi ineficient, netransparent şi că anual se pierd resurse financiare importante din banii cetăţenilor din pricina achiziţiilor publice deficitare şi netransparente”, a spus Florin Gheorghe, după victoria din Parlament.

Comentează articolul!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*