EXCLUSIV Proiect de lege pentru modificarea regimului armelor şi muniţiilor: pasionații de airsoft vor fi nevoiți să se constituie în asociații

Grupările paramilitare din Ungaria sau ale maghiarilor de la noi încep să fie tot mai active prin munții Covasnei și Harghitei, organizând felurite „tabere sportive”, unde tineri înfierbântați de dorul pentru Ungaria Mare se instruiesc în mânuirea armelor și tehnici de luptă. Se folosesc arme de agrement sau tir sportiv, fapt care nu este interzis de lege. Deocamdată. Însă, doi parlamentari social-democrați propun modificarea legii regimului armelor și al munițiilor. Deputații Ninel Peia și Mădălin Voicu au depus în 15 ianuarie 2016 un proiect de modificare a unui singur paragraf din Legea nr. 295/2004, anume alineatul 4 al articolului 65 din respectiva lege, așa cum PUTEREA relata recent în exclusivitate.

În forma veche, acest alineat stabilea ca „armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului şi tirului sportiv” să poată fi folosite în „spaţii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spaţii special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiţii încât să nu pună în pericol integritatea corporală sau viaţa persoanelor”.

Propunerea lui Peia și Voicu este limitarea și mai drastică a utilizării acestui tip de arme în așa fel încât să poată fi folosite „doar în spaţii destinate sportului, respectiv baze sportive sau poligoane special amenajate pentru aceste activităţi”.

Madalin Voicu (C), sustine o conferinta de presa alaturi de Ion Preoteasa (S) si seful de campanie al PSD, Miron Mitrea (D), in Craiova, joi, 22 mai 2008. Miron Mitrea apreciaza ca fiind "grav" faptul ca presedintele Traian Basescu nu a facut publice numele politicienilor care i-au solicitat ajutorul in anumite dosare care se aflau in cercetare. DARIUS MITRACHE / MEDIAFAX FOTO

Parlamentarii PSD Ninel Peia și Mădălin Voicu (foto) au depus în 15 ianuarie 2016 un proiect de lege prin care să se modifice Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Potrivit proiectului, ar urma să se modifice un singur pasaj, și anume alineatul 4 al articolului 65 din respectiva lege.

„Nu e numai asta cu airsoft, e vorba și de vânătoarea tradițională cu săgeți, arcuri ș.a.m.d. Eu sunt doar unul dintre co-inițiatori. Sunt și rămân ancorat în chestia asta, doar pentru că sunt situații în care sunt răniți oameni, dar și animale. Eu am avut un amendament, în care am cerut să fie trecute acolo și animalele care pot fi lezate sau puse în pericol”, a spus deputatul de Constanța, Mădălin Voicu, pentru Puterea de Constanța.

526e966695f9cfa11b000000Pe de altă parte, inițiatorul proiectului de hotărâre, Ninel Peia (foto), consideră că „dacă pui un kalashnikov de airsoft lângă un kalashnikov adevărat nici măcar un expert dacă pune mâna pe ele nu își dă seama care este cel adevărat!”

 

 

„Acum, oricine poate să meargă oriunde în pădure într-un anumit perimetru să se antreneze. Dacă pui un kalashnikov de airsoft lângă un kalashnikov adevărat nici măcar un expert dacă pune mâna pe ele nu își dă seama care este cel adevărat! Atunci, bineînțeles că dacă vine Poliția se spune că e o joacă, nu interzice nimeni nimic! În același timp, sunt tabere care se fac cu  lunile în munții României, accidente care nu sunt mediatizate și cred că, nefiind definit bine acest sport, prin modificarea legii armelor și munițiilor dăm posibilitatea reglementării pentru cei care doresc, adică să se înscrie într-un club sportiv, acel club sportiv să răspundă de tot ceea ce fac acele persoane în acel perimetru. (…) Modificarea nu îi afectează pe cei cu airsoft deloc, numai că ei, când fac o tabără în munte, pădurea este a cuiva, a Ocolului Silvic, a unei persoane fizice. Aceștia trebuie să anunțe la primărie, cu acordul proprietarului, că vor să facă un eveniment sportiv în acea zonă. Clubul sportiv trebuie să aibă o bază de date cu toți participanții la eveniment. Ori, în acest moment, nu există așa ceva! În caz că se întâmplă ceva, autoritățile trebuie să știe pe cine întreabă, da? Cine a fost acolo, ca să se știe ce s-a întâmplat! Spațiul poate fi închis, deschis, inclusiv o fabrică dezafectată, dar trebuie un mic control. Deocamdată, în România, nu există o federație a acestor jocuri sportive! Dăm posibilitatea organizării unor competiții sportive sub egida unei federații”, a spus Ninel Peia, pentru Puterea de Constanța.

În expunerea de motive, autorii proiectului spun că „prin natura acestor sporturi care atrag grupuri mari de oameni, în care se folosesc tehnici şi tactici militare, echipamente militare, acestea ar trebui supravegheate şi monitorizate, urmărindu-se păstrarea caracterului sportiv”.

În același document, Peia și Voicu arată că „acum totul se desfăşoară haotic, prin păduri sau fabrici dezafectate cu potenţial pericol letal, fără supraveghere sau control din partea cuiva”, în timp ce, dacă s-ar aproba modificarea propusă de ei,  prin limitarea acestor în baze dedicate, prin apariția acestora „se vor crea federaţii, competiţii, campionate, se vor vinde produse destinate acestor competiţii”.

Supravegherea acestui tip de activități și impunerea de locuri de desfășurare dedicate ar elimina și taberele paramilitare unde se fac adevărate instrucții militare cum sunt cele despre care se spune că le organizează maghiarii în Covasna și Harghita.

Comentează articolul!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*