Ministerul Agriculturii: Anul trecut s-a pierdut un miliard de euro pe programul de dezvoltare rurală

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat vineri seara, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că anul trecut, s-a pierdut un miliard de euro pe programul de dezvoltare rurală, bani cu care s-ar fi putut face o mulţime de proiecte în mediul rural. Irimescu a ţinut să precizeze că una dintre prioritățile sale este absorbția foarte bună a fodurilor, pe de o parte, și pe de altă parte simplificarea procedurilor și a birocrației.

”Ministerul Agriculturii are pe perioada 2014-2020, 20 de miliarde numai din bani europeni, o sumă imensă, jumătate din banii pe care România îi primește în această perioadă. Sigur, se asigură și cofinanțarea națională, plus bugetul național. Practic avem peste trei miliarde anual de transferat în agricultură. În acest condiții ne punem întrebarea cum cheltuim banii. Dacă ne uităm la sfârșitul anului trecut, am dezangajat un miliard de euro pe programul de dezvoltare rurală. Noi nu am cheltuit un miliard de euro. Cu acești bani puteam să facem o mulțime de proiecte în mediul rural, să facem ferme, să facem procesare… până și ambasadorul Norvegiei a spus că două treimi din mâncarea din România comercializată este din import. (…) Noi suntem net importatori la carnea de porc. (…) Una dintre priorități este eficientizarea aplicării Politicii Agricole Comune, respectiv, absorbția foarte bună a fodurilor, pe de o parte, și pe de altă parte simplificarea procedurilor și a birocrației”, a afirmat Achim Irimescu.

Ministrul Agriculturii a mai spus că Citește continuarea în Ziarul Puterea…

Comentează articolul!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*